✍Pentru cei mai mulți dintre noi, iubirea a fost condiționată.
✍Eram iubiți atunci când aveam performanțe, realizări sau când făceam ceva care îi făcea mândri pe adulții din jurul nostru. Atunci când făceam ceva inacceptabil, care nu era suficient de bun sau care nu era aprobat, am fost pedepsiți, ignorați sau criticați.
✍Astel, de-a lungul copilăriei, am învățat: “pentru a fi iubit, trebuie să fac și trebuie să fac suficient pentru a primi aprobare”.
✍Perfecționismul este de fapt un mecanism genial pe care creierul nostru l-a dezvoltat pentru a putea să ne adaptam mediului în care trăiam.
✍Dacă iubirea depinde de ceea ce facem, nu de cine suntem – vom încerca să fim perfecți: să nu facem niciodată o greșeală, să nu cerem niciodată ajutor, să ne mascăm durerea și rănile pentru a părea că le avem întotdeauna pe toate.
✍Perfecționismul este ceva ce dezvățăm încet. Fiind vulnerabili. Cerând ajutor. Fiind blânzi cu noi înșine atunci când facem o greșeală: “E în regulă, ai făcut tot ce ai putut”, în loc de “Idiotule”.
✍Perfecționismul este o iluzie.
